Cretu Daliana: http://impreuna-invatam.blogspot.ro/
Frichias Alexandru: http://zbitz.wordpress.com/
Enachescu Elena: http://
Dobre Ana-Maria: http://
Huluba Florin: http://
vineri, 3 ianuarie 2014
Linkuri catre bloguri asemanatoare
Entropia informationala
Informaţia = mesaj ce aduce o precizare într-o problemă ce comportă un anumit grad de incertitudine.
Se consideră un experiment X în cadrul căruia se pot realiza un număr finit de nevenimente elementare: x1, x2, x3, .., xn. Probabilităţile de apariţie ale acestor evenimente le vom nota cu p1, p2, p3, .., pn (pi = numărul cazurilor favorabile evenimentului xi / numărul cazurilor egal posibile ale experimentului).
Deoarece nu se cunoaşte apriori rezultatul experimentului X, înseamnă că acesta conţine un anumit grad de nedeterminare. Se poate afirma că în urma realizării unui experiment se obţine informaţie dacă şi numai dacă rezultatul experimentului înlătură o anumită nedeterminare.
Nedeterminarea unui experiment depinde de probabilităţile de realizare a evenimentelor. Dacă se notează cu H măsura gradului de nedeterminare, pentru experimentul X, aceasta va fi o funcţie H de probabilităţile evenimentelor:
H(X)=H(p1, p2, p3, .., pn)
(Claude E. Shannon, 1948)
Măsura nedeterminării, dată de această formulă, se numeşte, conform lui Claude Shannon, entropia experimentului X sau entropia informaţională.
Schema generală a unui sistem de transmisiune a informaţiei, fără codificare:
Sistem de transmisiune a informaţiei
Fie:
- X mulţimea mesajelor emise de o sursă de informaţie (intrarea sistemului);
- Y mulţimea mesajelor care se recepţionează (ieşirea sistemului);
- p(y/x) probabilitatea de a recepţiona mesajul y din Y când s-a emis x din X.
Sistemul de transmisiune a informaţiei este format din două mulţimi finite X şi Y şi o probabilitate condiţionată p(y/x), definită pe Y pentru orice x din X şi se notează cu [X, p(y/x), Y].
Mediul prin care se propagă semnalele purtătoare de informaţie, de la sursă la recepţie, se numeşte canalul sistemului de transmisia informaţiei.
vor fi entropiile câmpului de evenimente de la intrare, respectiv ieşire.
Echivocaţia – entropia H(X/Y) – este măsura echivocului care există în câmpul de la intrare când se cunoaşte câmpul de la ieşire.
Eroarea medie – entropia H(Y/X) – este măsura incertitudinii câmpului de la ieşire când se cunoaşte câmpul de la intrare.
Echipamentele periferice
Echipamentele periferice asigura comunicarea dintre om si masina la intrarea si iesirea informatiilor din unitatea centrala si stocarea unui volum important de date care pot fi reutilizate ulterior.De asemenea, echipamentele periferice asigura comunicarea cu alte retele de calculatoare, Internet. Ele pot fi clasificate:
- periferice de intrare (tastatura,scaner-ul, microfoane,mouse-ul)
- periferice de iesire (monitorul,imprimanta,boxele )
- periferice de intrare/iesire (unitatea hard disc,unitatea floppy disc, unitatea CD-ROM)
- periferice de comunicatie
Tastatura este principalul echipament periferic de introducere a datelor in calculator. Din punct de vedere functional aceasta are o activitate care se bazeaza pe interpretarea unor semnale electrice.Tastatura are la baza urmatoarele principii de functionare: fiecare tasta are asociat un numar de identificare care poarta denumirea de cod de scanare. Tastatura retine nu numai apasarea unei taste, dar si eliberarea acesteia, fiecare actiune fiind inregistrata separat.Exista doua categorii de taste :
- taste comutatoare-au efect indiferent daca sunt apasate sau eliberate
- taste de control-au efect numai atunci cand sunt actionate
Tastaturile calculatoarelor personale pot fi impartite in patru mari categorii:
- tastaturi standard
- tastaturi ergonomice
- tastaturi fara fir
- tastaturi speciale
Mouse-ul este alcatuit dintr-o carcasa de plastic prevazuta cu 2 sau 3 butoane, 1 bila cauciucata ce transmite sistemului miscarile efectuate, un cablu de conectare la sistem si un conector de interfata.
Mouse-ul poate fi:
- mecanic
- optic
- optico-mecanic
Monitorul este principalul dispozitiv periferic de iesire ce permite afisarea de o maniera temporara a informatiilor aflate in calculator.
Este alcatuit din doua elemente principale:
- dispozitivul de afisare
- placa video
Dispozitivul de afisare poate fi cu tuburi catodice sau cu cristale lichide
Mondem-ul ca periferic de comunicatie este considerat inovatia esentiala a “erei Internet”. Cuvintul modem (modulator- demodulator) descrie procesul de comunicare.
Modemurile pot comunica cu ajutorul unui set standard de frecvente audio si de modulatie ale acestora, pentru a reprezenta la distanta valorile digitale emise de calculatorul personal.
Imprimanta este un echipament periferic de iesire ce permite editarea pe hartie a rezultatelor unei prelucrari intr-o forma vizibila omului.
Acestea au urmatoarele caracteristici:
- calitatea imprimarii.
- viteza
- modalitatea de alimentare a hartiei
- zgomotul
- dimensiunea liniei tiparite
- calitatea grafica a tiparirii
- memoria proprie
- fiabilitatea si costul.
De asemenea imprimantele se pot clasifica in mai multe clase;
- imprimante orientate pe caracter
- imprimante orientate pe rand
- imprimante orientate pe pagina
Boxele sau difuzoarele, sunt incinte acustice pentru redarea profesionala a sunetelor. Specificatia cea mai des intalnita pentru incintele acustice este puterea muzicala masurata in W(Watt).
Memoria calculatorului
Dupa cum probabil stiti, calculatorul a fost proiectat dupa corpul uman. Procesorul poate fi asociat cu creierul uman care proceseaza informatia si da comenzi, iar placa video cu cel mai important simt al omului si anume vazul.
Acum vom vorbi despre o alta componenta a calculatorului, memoria. Impreuna cu procesorul, a reprezentat modelul computer-ului de baza aparut prin anii 40. Similar cu memoria noastra, memoria PC-ului retine informatii necesare calculatorului pentru o anumita perioada de timp. Memoria este de 2 tipuri:
- memoria interna: zona de stocare temporara a datelor intr-un calculator
- memoria externa: zona de stocare permanenta a datelor (dispozitie de stocare, ex.: hard-disk, flash, cd/dvd)
Memoria interna contine atat datele brute care urmeaza sa fie prelucrate, cat si rezultatele prelucrarilor, dar aceste informatii sunt in cele mai multe cazuri temporare. Memoria poate functiona si ca un canal de comunicatii intre microprocesor si dispozitivele perifence.
Memoria interna din punct de vedere al "volatilitatii", este de 2 tipuri:
- ROM (Read Only Memory) -> este o memorie nevolatila (nu isi pierde continutul la oprirea calculatorului), nu poate fi "scrisa" de utilizator (fiind inscriptionata de catre producator cu ajutorul unei aparaturi speciale), este de capacitate redusa avand pana la 2 MB si este folosita pentru stocarea informatiilor despre hardware, mici programe ce configureaza diverse dispozitive. La pornirea calculatorului, din memoria ROM se verifica informatiile referitoare la componentele tehnice, adica tipul placii de baza, dimensiunea memoriei RAM, tipul hard disk-ului, precum si existenta dispozitivelor periferice (tastatura, mouse, monitor)
- RAM (Random Access Memory) -> este o memorie volatila (se pierde la oprirea calculatorului), poate fi citita cat si modificata si este folosita pentru stocarea programelor si datelor, fiind considerata principala memorie de lucru a calculatorului
Memoria cache este un mecanism de stocare de mare viteza. Acest tip de memorie vine sa suplineasca viteza mica de raspuns a memoriei RAM fata de cerintele microprocesorului, stocand pentru un timp limitat parti ale programelor sau datele cele mai des utilizate de unitatea aritmetico-logica a procesorului.
Memoria cache poate fi sau o sectiune rezervata din memoria principala, sau un dispozitiv independent. Uneori este incorporata in arhitectura microprocesorului (cum am vazut la procesorul Intel Pentium).
Cum functioneaza memoria?
Calculatorul foloseste un sistem binar de numarare in care sunt utilizate doar cifrele 0 si 1. Aceasta baza este utilizata in domeniul calculatoarelor deoarece toate numerele pot fi reprezentate ca siruri de pulsuri electronice pornite si oprite ( 0 -> oprit , 1 -> pornit ).Bit-ul sau cifra binara reprezinta cea mai mica unitate de date ce poate fi reprezentata si prelucrata de catre calculator. O succesiune de 8 biti se numeste byte sau octet. Datele reprezentate in memorie ocupa o succesiune de bytes.
Byte-ul este cea mai mica unitate de date ce poate fi reprezentata si adresata in memoria calculatorului. Byte-ul este de fapt reprezentarea unui caracter. Prin caracter se intelege o litera, o cifra, un semn de punctuatie sau un simbol grafic reprezentat in memorie.
| i | n | t | r | - | u | n |
intr-un
Datorita dezvoltarii puternice a tehnologiei, a devenit necesara introducerea unor multiplii ai byte-ului:
- 1 kilobyte (KB) = 1024 bytes
- 1 megabyte (MB) = 1024 KBytes
- 1 gigabyte (GB) = 1024 MBytes
- 1 terrabyte (TB) = 1024 GBytes
- 1 petabyte (PB) = 1024 TBytes
- 1 exabyte (EB) = 1024 PBytes
Ce determina perfomanta memoriei?
Vom discuta despre performantele memoriei RAM, deoarece ea este foarte importanta in determinarea performantei calculatorului.1) Tipul memoriei
Exista doua tipuri de memorie RAM:-SDRAM (care nu se mai fabrica)
-DDRAM (care poate fi de tip DDR1, DDR2 sau DDR3)
Bineinteles, tipul DDR3 este cel mai performant si rapid, dar este si mai scump. Trebuie sa fim atenti aici, deoarece o memorie de tip DDR2, de exemplu, nu se potriveste decat pe o placa de baza ce suporta DDR2 (si, totodata, si frecventa la care ruleaza memoria).
2) Frecventa memoriei
Aceasta este viteza la care ruleaza memoria si impreuna cu tipul ei determina daca memoria se potriveste sau nu pe placa de baza.
O frecventa mai mare aduce viteza mai mare. Frecventa se masoara in Mhz.
3) Capacitatea memoriei
Caracteristica de baza a unei memorii RAM, care ne spune cata informatie poate retine intr-un anumit moment memoria. Atentie si aici, pentru ca placile de baza au un maxim de memorie ce il accepta.
Aici, tehnologia avanseaza intr-un mod foarte alert. Acum doi-trei ani nu existau placi cu mai mult de 3 giga memorie RAM si nici nu aveai nevoie de mai mult de 2, dar acum deja au aparut unele placi care accepta si 16 giga memorie.
Coduri numerice si alfanumerice
Scurta prezentare a codurilor numerice (ponderate si neponderate) si alfanumerice
Deoarece informaţia este codificată cel mai frecvent cu ajutorul literelor alfabetului, cifrelor zecimale şi a altor caractere speciale, pentru a putea fi prelucrată cu ajutorul unui sistem de calcul (care recunoaşte doar cifrele binare 0 şi 1), este nevoie decodificarea binară a informaţiei. Codificarea reprezintă schimbarea formei de prezentare a informaţiei (o funcţie f: X→C), unde C – mulţimea cuvintelor de cod. Este necesară şi funcţia inversă, f -1: C→X, operaţie denumită decodificare.
Codurile în care sunt reprezentate numai numere se numesc coduri numerice, iar cele care cuprind numerele, literele şi semnele speciale se numesc coduri alfanumerice.Printre codurile alfanumerice se numără:
Codul BCD (Binary Coded Decimal)Reprezintă unul din primele coduri utilizate în tehnica de calcul (anii ’50). O secvenţă de cod are lungimea de 6 biţi/caracter şi se puteau reprezenta cifre, litere (majuscule) şi caractere speciale.
Codul EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code)Secvenţele de cod au o lungime de 8 biţi/caracter. Standardul impus de IBM în 1964 permite construirea a 28 = 256 cuvinte de cod diferite.
Standardul ASCII (American Standard Code for Information Interchange)Secvenţele de cod au o lungime de 8 biţi/caracter, însă cel mai semnificativ bit are valoarea 0 (se permit astfel 27 = 128 coduri). Prima ediţie a standardului a fost publicată în 1963, iar ultima actualizare a fost făcută în 1986. Codul ASCII conţine:
- setul caracterelor ASCII neimprimabile de control: codurile 0-31
- setul de caractere imprimabile: numerele 32 – 126; 127 – comanda DEL (Delete)
- setul caracterelor ASCII neimprimabile de control: codurile 0-31
- setul de caractere imprimabile: numerele 32 – 126; 127 – comanda DEL (Delete)
Din necesitatea reprezentării mai multor caractere internaţionale specifice unor limbi a apărut Standardul ASCII extins (Extended ASCII). Acest set include codurile de la standardul ASCII, plus 128 numere prin care se adaugă simboluri suplimentare (codurile 128 – 255).
Standardul Unicode
Publicat în 1991, a fost conceput să înlocuiască standardul ASCII din necesitatea reprezentării unui număr tot mai mare de simboluri din diverse limbi ale lumii. Caracterele de bază din toate limbile scrise existente pot fi reprezentate prin standardul Unicode.
Publicat în 1991, a fost conceput să înlocuiască standardul ASCII din necesitatea reprezentării unui număr tot mai mare de simboluri din diverse limbi ale lumii. Caracterele de bază din toate limbile scrise existente pot fi reprezentate prin standardul Unicode.
Unicode defineşte două metode de mapare a codurilor: Unicode Transformation Format(UTF) şi Universal Character Set (UCS). UTF include codări pe diverse lungimi: 7, 8, 16 sau 32 biţi; versiunea pe 8 biţi maximizează compatibilitatea cu standardul ASCII (extins).
Retele de calculatoare
Scurt istoric
Aparitia şi extinderea utilizării microprocesoarelor în calculatoarele personale-profesionale (PC) a permis ca acestea să fie, în mod practic, la îndemîna fiecărui utilizator, care poate astfel să utilizeze direct şi imediat software-ul de care are nevoie, precum şi să-şi gestioneze aplicaţiile după dorinţă. Totuşi, aceste calculatoare personale, independedente, neconectate între ele oferă acces direct numai la datele aflate local adică pe calculatorul respectiv. Reţelele de calculatoare personale (LAN - Local Area Network ) reprezintă o alternativă atrăgătoare faţă de modurile de prelucrare a datelor cu calculatoare independente sau cu reţele centralizate.
Răspîndirea şi extinderea cu repeziciune a reţelelor de calculatoare a facut ca prelucrarea electronică a datelor să ocupe un loc important în toate domeniile vieţii.
Răspîndirea şi extinderea cu repeziciune a reţelelor de calculatoare a facut ca prelucrarea electronică a datelor să ocupe un loc important în toate domeniile vieţii.
Reţeaua de calculatoare(network )reprezintă un ansamblu de calculatoare interconectate între ele prin intermediul unor medii de comunicaţie( cablu coaxial, cablu torsadat, fibră optică, linii telefonice, wireless, satelit ) în vederea utilizării în comun a resurselor hardware şi software puse la dispoziţie pe calculatoarele din reţea.
Avantajele utilizării reţelelor de calculatoare sunt:
- asigură o interfaţă eficientă între utilizatori şi informaţie;
- posibilitatea de comunicare între utilizatori;
- asigurarea securităţii datelor;
- administrarea şi controlarea datelor în mod centralizat;
- utilizarea partajată a resurselor soft (editoare, baze de date, etc.) şi a
- resurselor hard scumpe (discuri fixe, de mare capacitate, imprimante cu laser sau color, digitizoare, scanere, modemuri, plăci fax, etc.);
- protecţia datelor şi salvarea în mod regulat a datelor dintr-un singur loc;
- gestionarea şi monitorizarea accesului unui număr mare de utilizatori;
- posibilitatea adăugării de diverse module şi funcţii noi;
- posibilitatea actualizării rapide a programelor de pe staţiile client;
- costul redus al instalării programelor;
- limitarea din punct de vedere hardware la nevoile utilizatorului prin folosirea de staţii cu resurse minime (procesor 586, 64 Mb RAM)
Componentele unei reţele locale:
O reţea de calculatoare LAN este alcătuită din două sau mai multe PC-uri conectate între ele prin cabluri. Unul dintre aceste calculatoare este serverul de fişiere (FS), iar celelalte calculatoare sunt staţii de lucru (WS).
1. Serverul de fişiere (FS - File Server) reprezintă nucleul reţelei locale. Calculatorul ales să devină server trebuie să prezinte performanţe mult ridicate (memorie internă > 1Gb, harddiskuri de capacitate de ordinul Gb, viteză de lucru ridicată (procesor sau procesoare performante), sisteme de salvare metode de criptare şi securizare a datelor .
2. Staţia de lucru (WS- WorkStation) este un calculator obişnuit PC pe care ruleză un sistem propriu de operare de tip WinX, XP, 2000 etc. şi Shell-ul de reţea (softul de comunicare în reţeaua locală). Totodată conţine în plus o placă de reţea (NIC- NetWare Interface Card) care realizează legătura prin cablu cu restul componentelor din reţea.
Staţiile de lucru pot fi:
- neinteligente (utilizează numai resursele de pe FS)
- inteligente (cu resurse hard şi soft independente de FS).
- neinteligente (utilizează numai resursele de pe FS)
- inteligente (cu resurse hard şi soft independente de FS).
WS(terminalele) sunt calculatoare care au un sistem de operare propriu (Win9x, XP, NT, Linux, etc.) şi care pot accesa resursele partajate.Interfaţa între staţie şi reţea se face prin intermediul unei plăci de reţea NIC (Netware Interface Card) şi pe baza unui protocol de reţea (TCP/IP, etc.)
Tipuri de utilizatori:
Într-o reţea locală utilizatorii sunt :
- ADMINISTRATOR (cu drepturi depline)
- GUEST (cu cele mai puţine drepturi - are numai dreptul de consultare)
- utilizatori definiţi de administrator
- grupuri de utilizatori : EVERYONE (grup predefinit din care fac parte toţi utilizatorii)
- grupuri definite de administrator (sunt grupurile care au acces in comun la aceleasi resurse de ex: Documnetare, Schimb, Referinţe etc.)
- ADMINISTRATOR (cu drepturi depline)
- GUEST (cu cele mai puţine drepturi - are numai dreptul de consultare)
- utilizatori definiţi de administrator
- grupuri de utilizatori : EVERYONE (grup predefinit din care fac parte toţi utilizatorii)
- grupuri definite de administrator (sunt grupurile care au acces in comun la aceleasi resurse de ex: Documnetare, Schimb, Referinţe etc.)
Resursele partajate sunt resursele la care au acces toate staţiile din reţea:
resurse fizice - echipamente - unităţi de disc, imprimante, scannere, turnuri de CD-ROM-urietc.
resurse logice - softuri şi aplicaţii puse la dispoziţie de serverele din reţea
resursele informaţionale - baze de date şi fişiere de date(documente, imagini)
resurse logice - softuri şi aplicaţii puse la dispoziţie de serverele din reţea
resursele informaţionale - baze de date şi fişiere de date(documente, imagini)
resursele informaţionale pot fi stocate pe server sau într-un loc intermediar de unde pot fi accesate sau pot fi trimise direct pe alte calculatoare
Tipuri de reţele:
Din punct de vedere a întinderii geografice există trei tipuri de reţele:
LAN(Lan Area Network) - reţele locale care se întind pe distanţe de până la 1000m la nivelul unei clădiri sau grup de clădiri;
WAN(Wide Area Nertwork) reţele teritoriale care se întind pe distanţe de ordinul miilor de kilometrii şi conectează reţele locale aflate în l;ocuri geografice diferite;
MAN (Metropolitan Area Network) reţele publice care se întind la nivelul mondial şi conectează diverse reţele între ele
WAN(Wide Area Nertwork) reţele teritoriale care se întind pe distanţe de ordinul miilor de kilometrii şi conectează reţele locale aflate în l;ocuri geografice diferite;
MAN (Metropolitan Area Network) reţele publice care se întind la nivelul mondial şi conectează diverse reţele între ele
Topologia reţelelor locale:
Modul în care se conectează fizic între ele componentele hardware (calculatoarele) ale reţelei, determină traseul pe unde circulă informaţia şi poartă numele de topologia reţelei. Astfel se disting trei tipuri de topologii de conectare:
1. magistrală comună(bus) - calculatoarele se leagă în serie pe acelaşi cablu (fig.1)
2. radială sau stea - WS-urile se legă în stea la FS (fig.2)
3. inel sau ring - WS-urile se conecteză împreună cu FS prin segmente de cablu care merg de la o componentă la alta. (fig.3)
Informaţia codificată conform tehnicilor de modulare folosite în reţea circulă serial bit cu bit, de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie. Viteza de transmisie pentru o reţea de tip Ethernet poate fi de 10 Mbytes/s, 100Mb/s sau de ordinul Gb.
1. magistrală comună(bus) - calculatoarele se leagă în serie pe acelaşi cablu (fig.1)
2. radială sau stea - WS-urile se legă în stea la FS (fig.2)
3. inel sau ring - WS-urile se conecteză împreună cu FS prin segmente de cablu care merg de la o componentă la alta. (fig.3)
Informaţia codificată conform tehnicilor de modulare folosite în reţea circulă serial bit cu bit, de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie. Viteza de transmisie pentru o reţea de tip Ethernet poate fi de 10 Mbytes/s, 100Mb/s sau de ordinul Gb.
 |
| fig.1 - magistrală comună |
 |
| fig.2 - topologie stea |
 |
| fig.3 - topologie inel |
Au fost standardizate mai multe topologii de retele:
Reţeaua Ethernet are o topologie de tip magistrală şi se poate realiza cu cablu subţire, lungimea maxim a reţeleii fiind de 925 metri. sau cu cablu gros lungimea maximă a reţelei fiind de 2500 m
Reţeaua RX-Net când se folosesc distribuitoare(hub-uri) pasive sau active(care realizeaza Ői amplificarea semnalelor). Pentru acestea distanţa dintre hub pasiv şi o staţie este de 31 m, distanţa între un dipozitiv activ şi o staţie este de 610 şi numărul maxim de staţii este 255.
Reţeaua RX-Net când se folosesc distribuitoare(hub-uri) pasive sau active(care realizeaza Ői amplificarea semnalelor). Pentru acestea distanţa dintre hub pasiv şi o staţie este de 31 m, distanţa între un dipozitiv activ şi o staţie este de 610 şi numărul maxim de staţii este 255.
Reţeaua IBM Token Ring este un standard de reŰea pentru calculatore IBM are o topologie de tip inel (toate distribuitoarele trebuie legate într-o buclă închisă). şi se folosesc echipamentele speciale IBM pentru interconectare.
Alte reţele importante:
USENET pentru maşini UNIX, folosită pentru poşta electronică sau versiunea EUNET pentru Europa.
CSNET o mare reţea din SUA care leagă calculatoare folosite în domeniul cercetării ştiinţifice.
BITNET reţea care leagă calculatoare utilizate în diferite domenii.
INTERNET cea mai mare reţea de calculatoare care face legătura între toate celelalte tipuri de reţele.
Alte reţele importante:
USENET pentru maşini UNIX, folosită pentru poşta electronică sau versiunea EUNET pentru Europa.
CSNET o mare reţea din SUA care leagă calculatoare folosite în domeniul cercetării ştiinţifice.
BITNET reţea care leagă calculatoare utilizate în diferite domenii.
INTERNET cea mai mare reţea de calculatoare care face legătura între toate celelalte tipuri de reţele.
O alta clasificare a reţelelor în funcţie de complexitate:
- 2 PC-uri conectate direct prin porturile seriale sau paralele pentru transferul de date de pe un calculator pe celalat şi care presupun utilizarea unui cablu paralel şi instalarea unei aplicaţii pentru transferul de date;
- reţele cu FS şi WS şi care necesită folosirea echipamente de conectică şi un soft de administrare (ex. reţeaua NetWare - Novell);
- reţele peer to peer în cadrul cărora toate calculatoarele sunt tratate la fel. Aceste reţele sunt formate din maxim 10 calculatoare şi nu necesită o securitate mare sau o dezvoltare în viitor (sistemele de operare win NT si Win 95 includ funcţionalitatea peer to peer);
- reţele client/server în care serverele sunt dedicate şi au rolul de a deservi cererile staţiilor considerate client asigurând securitatea reţelei şi comunicaţiile între staţiile de lucru. Sunt cele mai răspândite.
reţelele combinate sunt reţele cu servere dedicate şi în cadrul cărora pot exista mai multe servere în reţea având sisteme de operare diferite (Linux, Unix, Windows NT, Windows 200, Windows 2003, etc.) staţiile de lucru (client) putând şi ele să-şi partajeze propriile resurse.
- reţele cu FS şi WS şi care necesită folosirea echipamente de conectică şi un soft de administrare (ex. reţeaua NetWare - Novell);
- reţele peer to peer în cadrul cărora toate calculatoarele sunt tratate la fel. Aceste reţele sunt formate din maxim 10 calculatoare şi nu necesită o securitate mare sau o dezvoltare în viitor (sistemele de operare win NT si Win 95 includ funcţionalitatea peer to peer);
- reţele client/server în care serverele sunt dedicate şi au rolul de a deservi cererile staţiilor considerate client asigurând securitatea reţelei şi comunicaţiile între staţiile de lucru. Sunt cele mai răspândite.
reţelele combinate sunt reţele cu servere dedicate şi în cadrul cărora pot exista mai multe servere în reţea având sisteme de operare diferite (Linux, Unix, Windows NT, Windows 200, Windows 2003, etc.) staţiile de lucru (client) putând şi ele să-şi partajeze propriile resurse.
Arhitectura de reţea reprezinta structura globală a acesteia respectiv componentele hardware şi software care o fac funcţională.
Protocolalele de reţea sunt un ansamblu de reguli şi proceduri de comunicare şi transmitere a datelor prin reţea.Acestea asigură aşa numitele client services adică serviciile de conectare care se ocupă cu adresarea , rutarea, verificarea erorilor şi a cererilor de transmisie a datelor.
Cele mai folosite sunt TCP/IP, NetBEUI, X.25, IPX/SPX, NWLink, OSI, etc.Intr-o reţea trebuie să conlucreze mai multe protocoale pentru a asigura pregătirea, transferul, recepţionarea şi procesarea informaţiilor.
Identificarea calculatoarului
Pentru a specifica numele calculatoruilui si numele grupului de lucru (workgroup) urmariti pasii:
1. Se foloseste caseta de dialog Network. Aceasta se deschide dând clic pe Start, alegând Settings, clic pe Control Panel si apoi dublu-clic pe Network (se poate ajunge la Control Panel si din icoana My Computer) .
2. Din caseta Network se da click pe Identification.
3. În Identification apare numele calculatorului (care este unic) si grupul de lucru din care face parte computerul în retea.
Datele corespunzatoare conectarii la Internet si în retea se pot afla tot din caseta de dialog Network clic pe Configuration.
Pentru a afla adresa IP a calculatorului se selecteaza din lista TCP/IP si apoi se da clic pe Properties. Adresa IP va apare ca în imaginea de mai jos (fig.5) . Tot de aici se pot lua datele DNS (Domain Name Server) si Gateway.
Lucrul în retea
Navigarea în retea este asemanatoare cu cautarea pe un hard-disc local si se realizeaza cu ajutorul aplicatiei Network Neighborhood. Aceasta este accesibila de pe ecranul de lucru .
A. Partajarea resurselor
Pentru copierea unui document de pe un alt calculator din retea sau de pe server se utilizeaza facilitatea de sharing. Aceasta înseamna ca putem da acces la foldere, partitii, unitate CD sau imprimanta legata la calculator, colegilor care sunt în aceeasi retea cu noi.
Pentru a partaja un folder sau o unitate de disc se procedeaza astfel:
1. Din Windows Explorer ne pozitionam pe folderul sau unitatea pe care sunt documente ce dorim sa poata fi accesate din retea de catre colegi .
2. Se da un clic de dreapta care duce la deschiderea unei ferestre în care apare optiunea SHARING.
3. Se da clic pe sharing si se deschide o fereastra ca în fig.6. Dupa cum se observa sunt doua optiuni : Not shared (Nepartajat) si Shared (Partajat).
Accesul la resurse poate fi de tipul:
- read only (utilizatorii din retea pot sa vada continutul resurselor fara a sterge ceva)
- full (utilizatorii din retea pot sa faca orice operatie în zona partajata)
- depends on password, în functie de locul în care punem parola, se da acces read only (numai de citire) sau full (pot face orice in zona partajata)
Va recomandam sa alegeti optiunea read only pentru a nu va expune unei virusari sau pierderi de date. Verificati ce resurse aveti partajate de pe calculatorul dvs. si cu ce optiuni.
Atentie foarte mare când alegeti optiunea pentru acces full !
Dupa cum se poate vedea, dupa partajarea unitatii de disc C: ca în fig.6 vor avea acces la datele de pe C: numai utilizatorii care cunosc parola pusa de proprietarul calculatorului.
Daca nu se poate face sharing se verifica daca avem activata facilitatea de partajare. Aceasta se face din Control Panel apoi clic pe Network si din Configuration se poate vedea daca este instalata partea de sharing (File and Print Sharing) .
Daca nu se poate face sharing se verifica daca avem activata facilitatea de partajare. Aceasta se face din Control Panel apoi clic pe Network si din Configuration se poate vedea daca este instalata partea de sharing (File and Print Sharing) .
B. Maparea
Maparea permite crearea unor legaturi spre unitati de disc din retea si conectarea automata la resurse din retea, la pornirea calculatorului.
Se da clic pe icoana Network Neighborhood si se alege calculatorul sau serverul spre care dorim sa existe o legatura cât timp suntem conectati în retea.
1. Se alege unitatea de disc si folderul în care este aplicatia sau documentele de care avem nevoie se da un clic de drepta si se alege optiunea Map Network Drive.
2. Se alege litera care se ataseaza mapei si se bifeaza optiunea Reconnect at logon daca dorim ca aceasta legptura sa ramâna valabila la fiecare reconectare în retea
1. Se alege unitatea de disc si folderul în care este aplicatia sau documentele de care avem nevoie se da un clic de drepta si se alege optiunea Map Network Drive.
2. Se alege litera care se ataseaza mapei si se bifeaza optiunea Reconnect at logon daca dorim ca aceasta legptura sa ramâna valabila la fiecare reconectare în retea
Utilizatorul Pop doreste o mapa spre folderul propriu de pe serverul din retea. El stie ca folderul lui se numeste POP si este în folderul HOME de pe serverul cu numele INFO. Pentru aceasta el va apela icoana Network Neighborhood, apoi va cauta serverul Info printre celelalte calculatoare din retea, va da un clic pe el si apoi un alt clic pe folderul HOME. Se va pozitiona pe folderul POP si va da un clic dreapta pentru a apela fereastra de mapare de unde va selecta litera ce se ataseaza caii alese, în cazul nostru E (caseta Drive). Din acest moment el poate alege litera pe care doreste sa o ataseze caii //INFO/HOME/POP, va selecta Reconnect at logon daca doreste ca aceasta mapa sa fie valabila de fiecare data când se va conecta în retea. Astfel va avea o legatura E permanenta spre folderul propriu de pe server (în acest caz HOME/POP instalata pe server) , legatura vizibila din Windows Explorer .
Anularea legaturii se face într-un mod asemanator maparii în retea, se cauta în Windows Explorer mapa creata E si se da clic de dreapta pe ea. In acel moment va apare optiunea Disconnect network map si se da clic pe aceasta.
Anularea legaturii se face într-un mod asemanator maparii în retea, se cauta în Windows Explorer mapa creata E si se da clic de dreapta pe ea. In acel moment va apare optiunea Disconnect network map si se da clic pe aceasta.
